Site Overlay

Alcoolii buni și alcoolii răi în cosmetice!

De când am început să folosesc produse cosmetice am devenit interesată de ingredientele lor. Mă cam săturasem să mă uit ca mâța în calendar la lista ingredientelor sau să mă sperii văzând “alcohol, alcohol, alcohol”. De atunci, de fiecare dată când îmi aminteam, stăteam “pe net” minute în șir cititnd și recitind articole. Acum recunosc alcoolii buni și alcoolii răi și m-am gândit să abordez acest aspect, foarte important de altfel, în articolul de astăzi.

 

Alcoolul este folosit în produsele cosmetice îndeplinind mai multe sarcini ( cu proprietăți emoliente, de stabilizare a produsului, conservant, fixează parfumul ). Cu toate acestea, el poate usca sau provoaca iritații tenului. Din fericire nu toți sunt nocivi ci din contra pot aduce plusuri produsului cosmetic.

Ca să știi după ce să-ți fugă ochii prima dată când verifici lista ingredientelor unui produs ( cremă, șampon, balsam etc) , uite care sunt alcoolii răi :

– alcohol denat.
– ethyl alcohol ( ethanol )
– isopropyl alcohol ( isopropanol )
– propyl alcohol ( propanol )
– benzyl alcohol
– methanol
– sd alcohol
– methyl ketone, methyl isobutyl ketone
– pyridine
– naphata
– diethyl
– phthalate

Atenție! În produsele cosmetice lista ingredientelor sunt în ordine descrescătoare. Primul ingredient având concentrația cea mai mare iar ultimul ingredient concentrația cea mai mică. Specialiștii susțin că benzyl alcoholul, propyl alcoholul și sd alcoholul au potențial iritant minim. Dacă alcoolii sunt ultimii pe listă, pot fi trecuți cu vederea. Totuși pielea foarte sensibila poate percepe orice formă de alcool ca factor iritant.

Alcoolii buni sunt defapt alcooli grași și sunt derivați din surse naturale/vegetale (ex.: cocos). Aceștia sunt tolerați și de pielea sensibilă și aduc beneficii pielii :

– stearyl alcohol
– cetyl alcohol
– cetearyl alcohol: cetyl +  stearyl alc.
– behenyl alcohol
– isocetyl alcohol
– isostearyl alcohol
– lauryl alcohol
– C30-50 alcohol
– lanolin alcohol
– acetylated lanolin alcohol

Atenție! Chiar dacă sunt în lista alcoolilor buni, dacă ai un ten extrem de sensibil sau știi în urma consultării unui dermatolog că alcoolul x și y nu este benefic tenului tău, ferește-te în continuare de ei.

În caz că nu știai pe site-ul Paula’s Choice găsești o rubrică ce cuprinde un dicționar de ingrediente (click). Când te plictisești acasă sau dacă te macină curiozitatea cu privire la anumite ingrediente poate le găsești acolo.

Tips: Pentru că este greu de reținut toate aceste denumiri științifice, ai putea să salvezi o listă pe telefonul tău sau dacă folosești o agendă, adaugă o rubrică nouă cu ingredientele de care vrei să te ferești când mergi la cumpărături. Altfel, mai simplu, faci un screenshoot listei, o idee foarte bună de la Adela .

Ai grijă de tine!

Cu drag,

image

For more don’t forget to :
Like⭐Share⭐FollowMe

💛Bloglovin💙Facebook💜Twitter💚Instagram💞

8 thoughts on “Alcoolii buni și alcoolii răi în cosmetice!

  1. Fix ce ai scris la tips voiam sa te intreb! :)) Am fost buna la chimie, dar eu nu sunt in sare sa tin minte mai mult de etanol si propanol din lista celor rai.

    1. Exact la asta m-am gândit și eu când am scris articolul. Deși util, dacă nu ne putem aminti denumirile degeaba.. Așa că eu personal am lista celor răi în telefon. :)) de acolo și “tips”urile :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2019 MARA. All Rights Reserved. | Catch Vogue by Catch Themes
Scroll Up