Site Overlay

Despre Octombrie, Noiembrie și schimbări 

​         Este ciudat cum abia recent mi-am dat seama că am uitat complet de obiectivele lunare. Cred că am rămas undeva prin octombrie dar cert este că mintea nu mi-a stat deloc la blog, obiective și altele de genul.

Poate să fie din cauză că în ultima vreme simt că blogul are nevoie de un refresh. Am stat în cumpănă dacă să continui să scriu în română, dacă să îl traduc în engleză sau dacă să fie bilingv. Într-o zi am decis. Mi-am spus: Gata! De azi lucram la traduceri! Noi postări în engleză, traduceri a review-urilor etc.

Am început să fac asta și tot nu mă simt mulțumită. Să traduc blogul mi se pare că mă rup de tot de România, de legăturile pe care le-am legat prin intermediul acestuia. Mi se pare că mă departez de ceea ce mi-am dorit eu la început. Așa că din nou, am decis! Nu voi renunța la limba română.
Acum că am hotărât mai trebuie să găsesc formula perfectă pentru meniu ca mai apoi să schimb găzduirea sau să cumpăr o temă sau ceva! Vreau schimbareee!

Okey, acum că mi-am spus off-ul parcă mă simt mai bine. Pot trece mai departe!

În luna Octombrie am avut trei obiective noi din care doar două mi-au ieșit. Acestea au fost:

1. Curățenia pe blog și spun sincer că am șters vreo 50 de articole. Pur și simplu nu mai puteau fi salvate sau am simțit că nu mă mai reprezintă, că nu le mai vreau pe blog. Nu regret nimic :d

2. Îngrijirea părului a avut succes luna asta. Am găsit metoda perfectă de a aplica uleiul pe păr. Am, în sfârșit, o rutină care îmi satisface pretențiile cât de cât așa că urmează un video și un articol despre asta.
Din păcate n-am reușit să-mi fac timp pentru manichiură, fiind al treilea obiectiv pe care mi-ar fi plăcut să-l îndeplinesc. Aș fi vrut să revin la vechiul obicei de a-mi face manichiura în fiecare duminică sau luni și să postez pe Instagram modelul, dar nu am avut timp să investesc în asta așa că aproape toată luna am purtat o noanță burgundy de la Kiko.
Momentan nu vreau să continui seria cu obiective pentru că ce am eu în cap nu se poate rezolva de la o lună la alta și în plus, aș strica surprizele. Mă bucur că anul acesta am dus la bun sfârșit aproape tot ce mi-am propus, mai avem o lună din 2016 so LET’S MAKE IT COUNT! 

8 thoughts on “Despre Octombrie, Noiembrie și schimbări 

  1. Buna Mara,

    Daca ma intrebi pe mine, curatenie pe blog trebuie mereu, exact ca in casa. In plus schimbari mici, culori noi etc.In ceea ce priveste limba eu spun ca: Engleza, pentru a putea ajunge la cat mai multe suflete si Romana pentru sufletul tau. Eu scriu unele postari in Engleza, unele in Romana si nu am bulversat pe nimeni. Cred ca legatura cu cititorii din RO nu ai cum sa o pierzi, din moment ce esti apreciata de acestia (majoritatea stiu engleza-totusi e online). Tu stii cel mai bine ce si cum sa faci eu doar sper ca am ajutat.
    Good luck :*

    1. Ai și tu dreptate într-un fel. Totuși e foarte important și SEO care e mult mai dificil în două limbi. Cred că am ajuns la punctul când nu mai sunt mulțumită de nimic tocmai pentru că evoluez si este nevoie de o schimbare.

      Îți mulțumesc enorm pentru sfat, cred că voi scrie în română iar articolele relevante și pentru străini (fiind în altă țară multe dintre produse nu se găsesc în Ro) în engleză. Te îmbrățișez cu drag :*

    2. Da. E foarte importanta partea de SEO. Exact de asta trebuie sa stii cine vrei sa te citeasca. Eu de exemplu cand fac cautari pe google, le fac in Engleza, etc.
      In plus masa de oameni deja existenta la tine pe blog face diferenta. De exemplu, la mine pe blog traficul din Ro este in medie 20% restul fiind din alte tari, deci clar Engleza mai mult.
      You will work it out 🙂

    3. Eeh eu care am vreo 5 articole în engleză iar în restul anului am scris doar în română majoritatea cititorilor sunt din Ro. Dacă decid că vreau să difersific pe partea de engleza va trebui să fiu constantă și să mă promovez pe grupuri specifice. Cam știu eu ce e de făcut dar nu sunt sigură că vreau asta. Hmm mai vedem, mai vad eu :))

  2. Eu am pierdut niste articole de pe blog atunci cand l-am mutat, dar nu am considerat necesar sa le recuperez. In rest, mi-am propus sa nu sterg nimic, pentru ca indica drumul pana in prezent 😀 Trebuie sa avem de ce sa radem mai incolo, right? :)) Pup u!

    1. Eu am făcut asta pentru că multe dintre articole nu mă mai reprezentau și aici mă refer la conținutul lor nu neapărat la calitate :d dar și pentru că vreau ca blogul să conțină articole relevante nișei lui. Eu chiar am râs când am văzut unele..o..m..g :))) pwwwp

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2019 MMaraStyle. All Rights Reserved. | Catch Vogue by Catch Themes
Scroll Up