Site Overlay

Joaca de-a beauty blogger-ul

 

image

     Înainte să am blog, eram cititoarea din umbră. Dacă aveam ceva de comentat iar cineva deja exprimase ideea ce se afla și în căpșorul meu, înaintea mea, preferam să nu mai spun nimic. Da, știu, o greșeală dar așa sunt eu și poate mai sunt ca mine și altele.

Acum, la 9 luni de când am scris primul articol, am curajul să îmi spun și eu părerea despre beauty blogging asemeni suratelor mele, pentru că provocarea pe care Beauty Barometer a lansat-o a declanșat în mine o poftă nebună de scris și nu o să-mi impun limite de data aceasta.

Dacă nu știți despre ce vorbesc și dacă sunteți interesate să aflați de unde a pornit avalanșa, vă invit să click-uiți AICI și să lămuriți situația. Mi se pare un subiect foarte bun și prezentat din punctul de vedere al începătorilor în blogging, poate transpune mai bine ce înseamnă cu adevărat bloggingul din momentul în care ai pornit pe acest drum. Haideți să vedem care sunt avantajele și dezavantajele în beauty blogging.

    Voi începe să umplu rândurile cu avantajele ca beauty blogger văzute prin ochii mei. Ele au o importanță mai mare decât dezavantajele, oricât de multe/puține ar fi, pentru că totodată sunt adevărate surse de motivație:

🌹 Ai libertate.

Libertate din orice punct de vedere. Când începi e ca și cum ai o casă goală, gata de decorat. O faci în stilul tău, ai libertate de exprimare. Tu alegi dacă vei fi sinceră sau dacă inventezi. Tu alegi cum să te exprimi, vulgar sau cu diplomație. E casa ta, tu faci regulile. Beauty bloggingul este foarte diversificat, trebuie să găsești un model care ți se potrivește și ești liberă să te dezvolți în cel mai frumos mod posibil.

🌹 Cunoști persoane noi.

De la lună la lună, noi și noi cititoare îți vor pășii pragul. Unele rămân, se implică, îți oferă din când în când un feed-back, altele sunt prezente doar pentru o scurtă perioadă.

Asta e chestia, mereu vei intra în contact cu persoane pe care nu le cunoști, pe care vei începe să le cunoști puțin câte puțin prin prisma comentariilor sau articolelor sale. Beauty bloggingul este în plină dezvoltare și suntem o comunitate din ce în ce mai mare. Poți primi suport, ajutor, o vorbă bună, o laudă din partea unor persoane de la care nu te aștepți sau a unora de care nu ai auzit până acum.

🌹 Înveți.

Da, învățatul este un avantaj enorm. Nu te gândi că vei sta cu cărțile și caietele în față încercând să memorezi zeci de pagini. Nu. Înveți neîncetat despre blogging, cosmetice, fotografie, seo etc. Vei vrea să oferi informații complete, adevărate, folositoare și pentru asta trebuie să faci mereu research-uri. Vei fi interesată să știi cât mai multe despre tot ce ține de beauty în funcție de pasiunea ta, să știi să răspunzi întrebărilor cititoarelor.
Pe lângă asta, înveți multe despre tine și despre corpul tău. Oricum ar fi, înveți continuu și asta mă duce cu gândul la următorul avantaj.

🌹 Ești mereu la curent cu noutățile.

Ca beauty blogger vrei să știi tot ce se întâmplă. Te abonezi la zeci de newsletters pe mail, urmărești din ce în ce mai mult brandurile care îți plac că să aflii ultimele noutăți, urmărești tot mai multe bloggerite mai mari care au mereu câte un articol dedicat ultimelor apariții. Ce să mai, știi tot ce se mișcă și ce poate fi mai mișto ca asta? Să mai zic că vei fi mereu cu ochii pe reduceri?

🌹 Încerci produse noi.

În legătură strânsă cu ideea din paragraful de mai sus, încercarea produselor noi vine din același impuls de a știi totul. Nu te mai mulțumești cu un rimel și un ruj. Vrei să ai alternative, să compari, să testezi. Una după alta, intrii în contact cu branduri noi. Știi cum se spune? “Youtube m-a făcut să cumpăr” eh cam așa se întâmplă și în beauty “Blogging-ul m-a făcut să cumpăr”.

🌹 Feedback-ul pozitiv.

Ce poate fi mai frumos și mai satisfăcător după ore întregi de muncă depusă pentru un articol decât o laudă, o încurajare sau o distribuire? Pentru noi ca beauty bloggeri este foarte importantă reacția cititoarelor noastre. În acest fel vedem dacă am făcut o treabă bună, dacă am ajutat pe cineva, dacă am adus un zâmbet pe buze sau dacă trebuie ceva schimbat/îmbunătățit.
Avem obiceiul să ne bucurăm atât de mult de susținerea cititoarelor încât organizăm giveaway-uri și încercăm să găsim tot felul de metode prin care să recompensăm persoanele care ne-au fost alături de la început de drum sau care abia ne-au descoperit și deja ne susțin.

🌹 Colaborări/testare produse/venituri.

Toată munca și tot timpul investit în această pasiune, beauty bloggingul, la un moment dat este recompensat. Când ajungi la un anumit nivel, vei fi contactat de diferite branduri pentru colaborări, primești produse și cadouri sau poți chiar să obții un venit din toată nebunia asta.

    Nimic nu vine peste noapte. Dacă te gândești la asta de la bun început, e mai greu să evoluezi și să ajungi la inima cititoarelor. Pot trece luni sau pot trece ani de muncă, de timp și bani investiți în blog (fără investiție nu există câștig) până să reușești performanța pe care brandurile o caută.
     Dacă o faci din pasiune și pui suflet în fiecare cuvânt pe care îl scrii, în fiecare sfat pe care îl dai, dacă ești sinceră cu cititoarele când faci recomandări și recenzii, rezultatele nu vor înceta să apară. Depinde de tine și doar de tine cum te dezvolți și ce imagine îți creezi.

image

    Dezavantajele sunt și ele prezente dar nu trebuie lăsate în calea fericirii blogului tău. Le-am clasificat în patru categorii care mi se par mie mai “importante” :

Timpul

Am pus timpul pe primul loc în lista dezavantajelor pentru că este cel mai mare dușman al beauty bloggeritelor. Să faci un articol ca la carte consumă mult timp și efort. Conținut, poze, promovare, toate aceastea necesită timp. Câteodată nu ai lumină bună pentru poze și nu ești mulțumită, câteodată scrii azi un articol și mâine când îl recitești nu îți mai place cum a ieșit și o iei de la capăt.

În cele mai multe cazuri, pe lângă blog mai mergi la liceu/facultate, ai un job full time sau ești mămică și asta deja îți ocupă tot timpul. Totuși, pasiunea pentru blog te face să-ți sacrifici singurele ore libere dintr-o zi.
Pe de altă parte, telefonul/laptopul va fi prezent în orice minut în mâna ta pentru că vrei să știi tot, să răspunzi repede comentariilor, să-ți distribui articolele la timp, să anunți pe toate rețelele sociale noutățile și să fii chiar tu la curent cu tot ce se întâmplă. Da, telefonul îți va mânca din timp mai mult ca înainte.

image

😈 Feedback-ul negativ

La fel cum feedback-ul pozitiv ne încurajează să perseverăm, cel negativ ne poate da lumea peste cap. Cred că reacțiile negative au un impact mult mai mare asupra noastră ca beauty bloggeri, tocmai pentru că este vorba de beauty.

Când spun feedback negativ mă refer stict la comentariile răutăcioase, invidioase, incompetente. Critica constructivă nu se încadrează în această categorie așa că trebuie să învățăm să facem diferența și să o apreciem. ” Dar ce faci cu celelalte?” I g n o r! Da, chiar așa. Nu e bine să te lași descurajată de cineva care nu poate spune nimic bun, care jignește sau mustră. Focus on the good part.

💸 Banii zboară

Am tot vorbit de instinctul de a încerca tot ce e nou. Cum crezi că putem face asta dacă nu mergem la cumpărături? Investiția în blog nu înseamnă doar să îți cumperi domeniu, ci inclusiv produsele pe care le cumperi ca să le testezi sau cărora nu le poți rezista. Mereu dar mereu există ceva ce vrei să cumperi, indiferent câte alte cosmetice ai acasă. Pot să pariez că vei cheltui mai mult decât ți-ai propus așa că, să fii beauty blogger mai înseamnă și bani sacrificați pentru pasiunea ta, nu doar timp.

🎭 Preconcepțiile

Pe ultimul loc dar nu cel din urmă, preconcepțiile. Of cât de frustrant este să fi judecat după ureche, să ți se râdă în față sau să fi băgat într-o oală cu etichete care te frig.

Este adevărat că lumea frumoasă a beauty blogging-ului pare foarte accesibilă, un paradis în care ești mereu răsfățată și nu trebuie să dai prea mult din coate ca să supraviețuiești. Așa este văzută din exterior tocmai pentru că noi muncim foarte mult pentru acel rezultat ce pare de vis în ochii celorlalți.

Sunt sigură că s-a întâmplat să îți fie rușine să distribui un articol sau să te recomanzi drept beauty blogger gândindu-te la ce părere ar avea x sau y. Asta se întâmplă din cauza acestor preconcepții care oricum nu se vor schimba prea curând așa că ce trebuie  să faci este să fii tu, să ai încredere în tine și în munca ta pentru că se va găsi mereu cineva să te critice sau să te apricieze.

image

     Din punctul meu de vedere aestea sunt avantajele și dezavantajele unui hobby precum beauty blogging-ul. Nu știu câte dintre voi sunteți de acord cu mine dar sunt curioasă să aflu si mai am o curiozitate sub formă de întrebare pentru cititoarele care nu fac parte din beauty blogging: Ți-a schimbat părerea (măcar puțin) articolul meu?

sursă poze: Pinterest

Cu drag,

image

👍💗Dacă ți-a plăcut acest articol și ți se pare util, dă un Share să-l citească și prietenii tăi.

THANK YOU! L o t s o f h u g s!

🎀Mă mai poți urmări pe :
💛 Facebook  💙 Twitter  💜 Instagram 💚

💌💭Dacă ai întrebări nu ezita să mă contactezi.

👍Like 💭Share 👀Follow

25 thoughts on “Joaca de-a beauty blogger-ul

  1. Gina Popovici says:

    Ca de obicei punctezi lucrurile.Ca de obicei este o placere sa te citesc si sa te descopar…tu cea mica si dulce.Continua si va fi bine ,esti pe drumul cel bun !Excelsior !

    1. Mulțumesc!! :* Știu că am omis câteva chestii dar sincer când m-am apucat de scris nu mă mai opream!:))) Mi-a fost destul de greu să aleg ce să șterg și ce să las, inițial articolul era demn de apelativul “roman” și mi-am dat seama că sunt șanse să nu aibă nimeni răbdare să citească.
      Pupici! 💋

  2. Foarte frumos articolul tau, corect punctate toate aspectele. 🙂 Indiferent de domeniul pe care te nisezi, ai nevoie de timp, pasiune si desigur, mici investitii pentru a le oferi cititorilor continut si aspect de calitate.
    Te pup, succes in tot ceea ce ti-ai propus! <3

    1. Nici nu știi cât de mult mi-a crescut inima! Îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase!
      Mult succes îți doresc și ție! Într-adevăr, blogul e un loc pentru suflet iar din pasiune și dorința de a oferi conținut de calitate investim din ce în ce mai mult timp și bani.

      Mersi încă o dată! Te pup cu drag! 😘💖

  3. Multumesc, Mara, pentru articol, putea sa fie si mai lung, sa stii ca eu citeam tot :). Si nu numai eu. Mi-a placut cum ai structurat textul, se citeste usor. Imi place ca raspunzi la comentarii pe indelete. Ma mai plimb putin pe blogul tau si….iti urez bafta!

    1. Mulțumesc foarte mult pentru comentariu și încurajare!
      Știu că aș fi putut să îl las la lungimea originală (ca să spun așa) dar am încercat să mulțumesc și cititoarele care nu au răbdare/timp să citească un articol lung cât şi pe cele care savurează un text de la început până la sfârșit oricât de lung ar fi.

      Cât despre comentarii, este una dintre cele mai mari recompense în blogging și sunt extrem de entuziasmată când le primesc, probabil de aceea încerc să răspund cât mai repede și să ofer detalii extra. Haha

      Mulțumesc încă o dată, să aveți o seară frumoasă!

  4. Frumos articolul si scris din inima!
    Eu abia mi-am facut blogul din dorinta de a scrie despre produsele de beauty care imi plac mie 🙂
    Nu ma pricep inca la wordpress, mi se pare tare dificil, dar in timp o sa invat, sper, haha.
    O zi frumoasa, pup!

  5. ghelbere elena says:

    Ai structurat foarte bine avantajele si dezavantajele. Ceea ce iti pot spune este ca laudele nu trebuie sa ti se urce in cap iar din critici incearca sa inveti cate ceva si sa le gasesti si o parte buna.

    1. Exact. Dar există o diferență între critica constructivă și critica răutăcioasă. Dacă cineva îți critică aspectul fizic chiar nu ai ce învăța din asta ci doar să ignori, să nu te cobori la nivelul acela. Sau dacă cineva te critică doar pentru că folosești un produs pe care acel cineva nu-l agreează, din nou, nu ai ce să înveți sau ce parte bună să găsești. Iar lista poate continua…

    1. La fel si in cazul meu. Acum mna, depinde de starea pe care o am, dar in unele perioade dorm 6 ore pe noapte maxim si cand stiu ca trebuie sa fac poze/sa scriu pentru blog ma trezesc plina de energie si am o zi super plina, super productiva iar seara nu ma simt deloc obosita. Bine.. si cand ma prinde din urma, cutreier ca un zombie cateva zile!:))

      Ohoo..si la tine e mai multa munca scriind bilingv.

      Sa speram ca vom fi mereu la fel de pasionate.

      Hugs!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2019 MMaraStyle. All Rights Reserved. | Catch Vogue by Catch Themes
Scroll Up